Rob de bunavoie

19 11 2008

Romani 6:18 Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii.

ROB – 1)Persoană aflată în dependenţă totală de un stăpân; sclav; serv; şerb.2) fig. Persoană care munceşte din greu. 3) fig. Persoană foarte supusă, care ascultă şi execută orbeşte ordinele cuiva; sclav. 4) fig. Persoană obsedată permanent (de o preocupare); sclav.

Un rob liber
Odinioară, pe când mai exista sclavia şi comerţul cu sclavi, în piaţa unui oraş a fost adus împreună cu alţii un tânăr înalt, zvelt şi voinic. Stăpânul murise şi sclavii ce-i aparţineau urmau să fie vânduţi altor proprietari. Erau scoşi la mezat, cu alte cuvinte, erau vânduţi celor care dădeau mai mult. O, cum ura Jo negoţul acesta! El îşi ura lanţurile, ura stăpânirea care favoriza negoţul cu oamenii vânduţi ca nişte animale, ura toată această cumplită înjosire umană.

Expus în mijlocul pieţei, în dogoarea soarelui, el hotărî în sinea lui să nu se dea bătut şi în eventualitatea că va fi cumpărat să nu lucreze pentru noul lui stăpân.

Deodată negustorul îi rosti numele şi-l prezentă cumpărătorilor: “Jo e un băiat de toată isprava, bun de muncă pentru mulţi ani înainte…”

“Eu n-am să muncesc!” – rosti apăsat Jo. Negustorul însă nu-i dădu nici o atenţie şi continuă să menţioneze vârsta, statura şi greutatea sclavului, căutând să urce astfel preţul. Suma creştea treptat şi lui Jo nu-i venea a crede că poate costa atât de scump. Numărul cumpărătorilor se micşora, până în cele din urmă nu mai rămaseră decât doi care ţineau să-l cumpere cu orice preţ. Când se anunţă o cifră mai presus de orice închipuire, unul din cei doi negustori îl cumpără şi-l luă cu dânsul.

“N-am să muncesc! – zise hotărât Jo. N-am să muncesc, nici cu bătaia n-o să mă faceţi să muncesc!” Noul stăpân îl duse cu el, fără să se sinchisească de strigătele lui. Cât ţinu drumul, Jo repeta întruna: “N-am să muncesc! Nici cu bătaia n-o să mă faceţi să muncesc!”

Ajungând acasă, în loc să-l ducă într-o cocioabă hărăzită sclavilor, stăpânul se opri în fata unei căsuţe curăţele şi-i spuse: “Iată locuinţa ta”. “A mea? – se minună Jo – mulţumesc, dar eu refuz să muncesc”. “Nu-ţi cer să munceşti, stai aici cât vei pofti”. “Nu mă veţi sili să lucrez?” “Nu, eu te-am cumpărat ca să-ţi redau libertatea”. “Să-mi redaţi libertatea? – întrebă nedumerit Jo. Dar cum atunci să vă mulţumesc?” Şi Jo se aruncă la picioarele noului său stăpân, zicându-i: “Sunt gata să vă slujesc întreaga viaţă!”

De atunci Jo deveni sluga lui credincioasă si, stăpânul nu cunoscu un lucrător mai bun decât dânsul. Jo muncea fără a fi silit de nimeni pentru omul care-i răscumpărase libertatea. Ceea ce stăpânul a făcut pentru Jo, Cristos a făcut-o pentru noi toţi.

Rob pentru Rege!


Acţiuni

informatie

4 raspunsuri

19 11 2008
But3rfly

Slavit sa fie Domnul,ca singurul mod in care vreun om de pe acest pamant poate fi salvat este prin Cristos si nimeni altul!

20 11 2008
anddij

Cînd vezi cîtă dragoste ți-a arătat El, nici nu ai cum să te declari altfel decît un rob, din recunoștință și mulțumire… totuși, El ne-a dat voie să ne numim copiii Lui, prietenii Lui… pînă acolo ajunge dragostea Lui, și chiar mult mai departe de atît!

21 11 2008
Victor Ionescu

Suntem evanghelici si de curand am lansat site-ul http://www.contracurentului.com pentru a-i ajuta pe cei care vor sa renunte la homosexualitate.

Sunteti de acord sa facem schimb de linkuri? Daca da, va rugam sa ne anuntati.

21 11 2008
rebecca

ce Dumneze maret avem !!! :X…si ce nerecunoscatori suntem uneori :( si nemultumitori :(

Lăsați un comentariu